Singuri putem face atât de puțin. Împreună putem face atât de mult.

Din nevoia de a crea o comunitate a absolvenților și de a menține o legătura cu aceștia, în cadrul Universității Tehnice s-a înființat Departamentul Alumni. Termenul de ALUMNI se referă la absolvenţii unei universităti care au șansa de a păstra legăturile cu foştii colegi, cu alţi alumni ai universităţii, prin infiinţarea societăţilor care să ȋi reprezinte.

Obiectivul nostru este constituirea unei comunităţi puternice de ALUMNI, prin cultivarea legăturilor afective şi profesionale ȋntre universitate şi absolvenţii ei, ȋn vederea creşterii eficienţei activităţilor universităţii.

Viziunea, misiunea și valorile universității sunt aliniate pentru a consolida relațiile cu absolvenții, a le spori loialitatea și apartenența la valorile noastre.

Comunitatea ALUMNI oferă posibilitatea de a vă conecta cu foștii colegi de facultate dar și oportunități de networking, resurse de dezvoltare profesională și programe de mentorat. Departamentul ALUMNI își propune să ajute la organizarea reuniunilor şi întâlnirilor periodice între absolvenţi, la organizarea de conferinţe, seminarii, simpozioane, mese rotunde sau alte manifestări ştiinţifice.

 

În anul 2005, din dorința de a sprijini Universitatea Tehnică și Comunitatea Alumni, membri Senatului au înființat Asociația AdABSOLUTum. Printre principalele obiective ale Asociației sunt: crearea şi dezvoltarea unui site web, care să faciliteze atât contactul între absolvenţi cât şi accesul la baza de date şi la informaţii de interes pentru absolvenţii Universităţii, promovarea imaginii UTCN în țară și străinătate, orientarea antreprenorială a învățământului tehnic, finanțarea de programe educaționale și de cercetare științifică, acordarea de burse, implicarea în creșterea nivelului de instruire și de orientare pe piața locurilor de muncă a studenților etc..

Mai multe detalii despre Asociația AdABSOLUTum găsiți aici.

 

Aveți întrebări sau sugestii? Vă rugăm să ne scrieți la adresa alumni@staff.utcluj.ro sau să ne contactați la telefon 0264/202593.

UTCN - Departamentul ALUMNI Str. Memorandumului, nr. 28, 400114 Cluj-Napoca, România